Zana Zorilor (NI #75)

Despre copii, frici si frustrari…

Initial am vrut sa denumesc povestea de azi “Imparatul rosu”. Tineam eu minte din copilarie o poveste cu un imparat care un un ochi rade si cu altul plange. Numai ca suntem in epoca Google si Gpt, si am zis hai sa verific, sa fiu concis pe subiect. Si asa am dat peste “Zana zorilor”, o foarte frumoasa poveste scrisa de Ioan Slavici, pe care sigur am citit-o cand eram copil, pentru ca imi amintesc majoritatea personajelor, dincolo de imparatul asta ciudat care cu un ochi plange si cu unul rade. Povestea foarte pe scurt:

--

Un împărat avea un ochi care râde și unul care plânge, dar nimeni nu știa de ce. Cei trei fii ai săi, Florea, Costan și cel mai mic, Petru, au vrut să afle adevărul. Petru și-a întrebat tatăl despre ochii săi și acesta i-a răspuns că ochii vor râde amândoi când fii săi îi vor aduce apă de la fântâna Zânei Zorilor, ca o dovadă a curajului lor.

---

Imparatul sunt eu. Recent m-am surprins de doua ori, in doua zile diferite, cu doi dintre prietenii mei, stand la bere si varsandu-ne frustrarile ce le avem despre copiii nostri. Destul de patetic, dar uman… Cand vii aproape de 50 de ani, sigur ai copii in scoala, poate pe la liceu, pe la facultate… copii mari – probleme mari 😊 Sau nu!

Pe de o parte sunt foarte fericit si multumit ca am copii sanatosi, cuminti. Toti 4 cu rezultate decente la scoala, fiica mea deja e psiholog cu diploma, nu trag nimic pe nas (din cate stiu eu), totul ok. Asta e ochiul care rade. Dar, sa ne uitam si cu ochiul critic. Toata ziua cu nasul in ecrane. Sculat la ora 12, cu capul direct in computer, gaming, cateva ore. Daca isi aduce aminte, poate si mananca ceva. Apoi inca niste ore pe tel pe Insta or other shit. Eventual iesit cateva ore afara, dar nu neaparat. Pot sa treaca si 2 zile fara sa iasa din casa. Noaptea inca niste ore pe ceva gaming sau seriale Netflix, nu se stie pana la ce ora, si a doua zi la fel de la cap. Cica e vacanta si ne relaxam. Asta e ochiul care plange.

Nu pot sa inghit stilul asta de viata decadent oricat m-as stradui. Incerc sa ii spun ceva de genul: bai, fiecare zi e un dar de la Dumnezeu, nu o irosi, nu iti bate joc… Macar o ora pe zi  fa ceva pentru tine, pentru viitorul tau, citeste ceva, invata ceva nou, fii cu 1mm mai destept decat ieri… Degeaba…

---

De unde vine conflictul

Pai, vine din lumile total diferite in care ne-am format si am trait.

Eu m-am format si am crescut intr-un model bazat pe colaborare si contributie. Care in esenta mi se pare ca e ok, sanatos. Daca vrei sa mananci, trebuie sa muncesti, sa contribui. Fiecare din familie trebuia sa contribuie cumva si cu ceva. Eu am copilarit intr-o casa la curte. Tin minte ca pe la 6-7 ani stateam pe langa tata cand sapa gradina la cazma, cu gainile pe langa el, si eu ma amuzam maxim cand aparea cate o rama si gainile lacome se luptau pe ea sa o manance. Apoi am inceput si eu sa sap in gradina, faceam bataturi in palme, de la cazma; Faceam curat la gaini si la porc in cotetz, asta deja era foarte placut pentru ca mirosea frumos. Dadeam cu matura prin curte, etc etc… Modelul asta de functionare te ajuta foarte eficient sa faci legatura intre efort si recompensa. Dupa cum zice si nenea Covey – legea Fermei – intai semeni si dupa aia culegi, nu merge altfel…

Am simtit si un pic de foame; De multe ori, in ultimele zile inainte sa ia tata salariul, mama se ducea la vecina: “Vecina, te rog da si mie 100 de lei imprumut sa am de paine, pana ia Mihai salariul…” Haine purtam second hand, de la fratele meu mai mare, mai bune sau mai carpite, nu conta, alea erau.

Asa ca pentru mine motivatia de a invata, de a progresa, a fost cat se poate de directa si evidenta, nu a trebuit sa fac nici un efort in directia asta. Eram fericit cu ce eram si ce aveam noi ca familie, dar vedeam in jurul meu ca se poate si mai bine, asa ca viteza maxima!

In ce lume traiesc copiii mei

O lume buna si caldutza, as spune. Stam la bloc, nu la curte, deci nu avem gaini, sa le facem curat. In afara de a le cere copiilor sa dea cu aspiratorul si cu mopul prin casa, nu prea mai e altceva de facut. Mai merg la shopping. Ii mai iau pe baieti pe langa mine cand schimb cate o priza sau un robinet prin casa, ca sa vada cum se face, sa invete . Si cam asta e tot, asta e contributia si colaborarea lor. Nu au vazut vreodata la mine sa merg sa imprumut bani ca sa avem ce manca. Concedii la all inclusive este. Adidasi numai de la Nike este. Masina este, chiar doua, acum baiatul cel mare chiar ma incurajeaza: “Baga ba si tu benzina la Toyota …”. Deci toate bune, numai ca nu prea e mare efort in modelul asta de functionare, si recompensele pica moca, trebuie doar sa ceri, sau nici macar atat, ca vine sefa si face lista cu ce le mai trebuie la copii, si totul apare ca prin magie 😊. Deci pauza legatura intre efort si recompensa, nimic, nada. Totul mi se cuvine, e normal si firesc.

---

Despre educatie, scoala si motivatie

Eu am intrat la facultate in 1993, cu bursa de merit. 9.40 Algebra, 9.10 Analiza, 10 fizica. Mega lux pe capul meu, aveam bani sa imi cumpar Coca-Cola la litru, din magazinul de la parterul Caminului T10 din campusul Tudor Vladimirescu, unde stateam. Pentru mine cei 4 ani de liceu au fost mega super cool, distractie maxima, si ceva invatat carte, intr-un mediu decent si echilibrat. Profesori buni, pe care ii respectam cam toti din clasa, atmosfera decenta. Cred ca prin vara lui 1991 a venit o prima firma de cablu TV in Navodari, am vazut la un preten acasa, care statea in centru si a fost printre primii cablati, MTV, si am zis woooww, asta e paradisul! Si cam atat, mai vedeai o caseta video, un MTV, si in rest mai citeai o carte si invatai, ca altceva nu prea aveai ce face…, nu erau mari tentatii si alternative…

In 30 de ani sistemul public de invatamant s-a degradat enorm, in toate felurile posibile. Si nu e asta principala cauza a demotivarii copiilor in a invata carte.

Cred ca principala cauza a demotivarii si dezinteresului copiilor pentru scoala si invatare vine din contrastul enorm intre lumea pe care o percep ei, din Insta, YouTube si orice alta sursa de informatie, dintre multiplele surse de informatie la care au acces, si tristetea si vechimea si oribilitatea existente in sistemul de invatamant. Sistemul de invatamant, ca orice sistem, are o imensa inertie si incapacitate de a evolua, este bazat pe pozitionalitate si interes, la scoala 179 de la mine din Damaroaia e acelasi director de 20 de ani!!!!!  La ASE tocmai am vazut cum tot consiliul i-a spalat doctoratul plagiat lui Geoana! In timp ce in jurul nostru lumea evolueaza disruptiv, extrem de rapid, iar ai nostri copii sunt destul de nativ integrati in povestea asta, pentru ei e normal. Normal ca li se pare vechi si obosit manualul dupa care li se cere sa invete, nu vad utilitatea invatarii – mai ales ca din pacate totul e inca centrat pe memorare si acumulare de informatie, nimic experiential, nimic dinamic, nimic interesant….

De unde vine tensiunea

Din frica. Si eu si pretenii mei, suntem oameni de succes, dpdpv social, daca stam sa evaluam. Am pornit de jos – din bube, mucigaiuri si noroi, am depus efort, ne-am construit cariere mishto, suntem mari manageri; Ne ingrijim familiile, ne platim taxele, le cumparam adidasi Nike la copii – din aia de la mall, ultima colectie, nu ca saracii de la outlet, deci all good. Frica evident ca este exact ca cea a imparatului din poveste, vai copiii nostri nu vor fi suficient de puternici si curajosi cum am fost noi, ca sa razbata prin viata. Si evident ca ne raportam la propriul model de succes, ia si citeste carti, sa fii destept si cult, invata bine la scoala, ia numai 10, ca sa ai un job bun, sau sa fii in stare sa iti faci un business. Numai ca astea au functionat pentru noi, in lumea noastra. Lumea de azi este cu totul alta, plina de oportunitati, dar si hyper-competitiva. Nu stiu daca lor le va fi mai usor sau mai greu decat mi-a fost mie, dar nici nu trebuie sa stiu, si oricum nu are nici o relevanta. Fiecare suflet cand se intrupeaza vine cu un contract, cu niste linii de destin, are de invatat niste lectii de experimentat niste lucruri, si aia e. E foarte greu de acceptat asta, dar nu prea vad o alta cale.

Ca principiu, orice faci din frica si frustrare si orice alta emotie negativa, NU este bun si nu duce la nimic bun. Vai sa meditez copilul la mate si romana sa mearga la un liceu bun, ca sa faca o facultate buna si sa aiba un job bun. Sa faca optionale pian si aikido si robotica, ca io am fost sarac si nu am avut. Sa nu ii fie si lui greu cum mi-a fost mie. Tendinta de a ii proteja si de a le usura calea. Nu cred ca e ok asta, nu ajuta la nimic. Devii puternic si rezilient cand iti e greu, cand dai cu capul de pereti si iti inveti lectiile. Intr-o seara chiar mi-a zis sotia: auzi ma, dar tu cand erai in liceu faceai ce iti ziceau tactu si mata? Evident ca NU, faceam doar ce vroiam eu… Vrei sa ai un copil puternic, lasa-l sa dea cu capul de pereti, vrei sa fie slab – protejeaza-l si pune-i totul pe tava.

Apoi este zona de ego. Adica cum, eu sunt mare scula pe bascula, si copilul meu sa ajunga sofer pe Uber? Vai o sa rada lumea de noi… Chiar nu e treaba unui parinte cum si unde isi va gasi copilul lui fericierea si implinirea. Sau daca si le va gasi. Pur si simplu nu ai cum sa controlezi asta. Ok, poti sa faci de depinde omeneste de tine, sa ii netezesti un pic calea, daca asta te face sa te simti bine. Dar bine cu forta nu se poate, trebuie sa vrea si el sa mearga in aceeeasi directie.

Si nu merge deloc coercitia si impunerea. Daca incerci sa pui presiune, nu faci decat sa strici. Relatia si orice altceva. Si pierzi contactul si apoi nu e deloc ok.

---

Ce putem face??

Pai, cum spune Buddha. Sursa nefericirii si suferintei sta in atasamente. Deci, e bine sa renuntam, atat cat putem, la atasamentele legate de copiii nostri si de responsabilitatea noastra pentru viitorul si fericirea lor. Dam cat putem pana fac 18 ani, daca vor sa faca si o facultate o platim si pe aia, si apoi pa-pa. Fiecare pe drumul lui.

Nu e usor, din contra, este foarte greu sa faci asta, dar mi se pare ca e o cale echilibrata. Stiu si familii de mari avocati milionari in care ii cauta mamica baietelului de 40 de ani un job caldut pe la stat, si ii cumpara si o masina ultimul model, sa nu cumva sa rada lumea de el, dar mi se pare foarte fake calea asta, nu e viabil asa ceva….

Pace si iubire sa aveti!