Pleasantville
Nothing is as simple as black and white... :)
Azi am vazut un film extraordinar de bun si inspirational. Pleasantville, din 1998, cu Tobie Maguire si Paul Walker, foarte tineri si simpatici :). Filmul pare o comedie, dar e o parabola si o lectie puternica despre conformism, schimbare, autenticitate si libertate. M-am pus imediat pe mine in film, si am inceput sa ma uit la viata mea de pana acum, sa ma gandesc daca cu cumva e prea mult in Pleasantville….
David (Tobey Maguire) e un adolescent plictisit, introvert si timid, cu o mama divortata. Sora lui, Jennifer, e populara si dezinvolta, si incearca sa fie mare vedeta la ea in liceu… David e mare fan al unui serial alb-negru din anii ‘50, Pleasantville, ce prezinta o lume perfecta, in care toti oamenii sunt politicosi, vremea e buna tot timpul, nu exista violenta sau sex, nici arta, iar oamenii nu pun intrebari si nu isi depasesc rolurile. Oamenii traiesc intr-o rutina impecabila, zero emotii - si de aia totul e in alb si negru. Cam ca unii dintre noi, pe pilot automat, de luni pana vineri, birou, sala, piata …etc… si de la cap.. No risk no news no real life !
David la un moment dat se cearta cu sora-sa pe telecomanda televizorului, si printr-o vraja ajung personaje in serial. De aici incepe distractia…
Jennifer cea curajoasa se duce cu iubitul ei timid Skip (Paul Walker) cu masina pe Lovers Lane (Aleea Indragostitilor), se pupa si ei un pic, si universul din Pleasantville incepe sa se coloreze, viata nu mai este in alb si negru, apare emotia! Skip pleaca acasa in al 9-lea cer evident, si pe drum vede un trandafir rosu, simbolul emotiilor si trairilor autentice. Sunt cateva scene de un simbolism extraordinar. Apoi lumea din Pleasantville incepe sa se separe si sa se divida, sunt coloratii, cei ce isi dau voie sa traiasca autentic si sa experimenteze orice fel de emotii apar, si cei in alb si negru, cei de doresc sa ramana in perfectiunea lor sterila si foarte previzibila, si care considera schimbarea ca fiind foarte periculoasa. Apare conflictul, segregarea, persecutia, cenzura, intoleranta fata de schimbare, fata de oamenii diferiti de majoritate. Adica tot ce avem si vedem noi in societate… Spre sfarsit este un proces in care primarul incearca sa opreasca schimbarea si “comportamentele inacceptabile” , dar David ii spune ca tocmai asta e ideea, nu poti opri ceva ce e in tine. Si ca in curand femeile ar putea sa mearga la munca, iar barbatii sa stea acasa sa gateasca :). Este o intoarcere pe dos a lumii, ceva de necrezut, dar frumos.
La final David revine in lumea reala, si are o discutie cu mama lui. Ea se plange ca totul e aiurea, ca inainte sa fie divortata, viata era frumoasa, aveau casa potrivita, masina potrivita si viata potrivita. Iar David ii raspunde, foarte intelept, ca nu exista nici masina potrivita si nici viata potrivita! Viata nu trebuie sa fie “cumva”, doar este!
Acum, incercati sa va puneti pe voi in Pleasantville. Nu e confortabil deloc, dar ajuta sa constientizam cat de mult si cat de usor gresim, tot timpul, si cat de mult ne limitam. Psihicul nostru care vrea tot timpul siguranta si predicitibilitate, EGo-ul care vrea sa castige tot timpul si sa aiba control, de fapt ne duc pe nesimtite in Pleasantville, si ne limiteaza viata enorm. Eu am inceput sa ies din Pleasantville, de nevoie si fara sa vreau, cand copiii mei au crescut mari, au intrat in adolescenta si a inceput rebeliunea. Zero control, siguranta si predictibilitate. Eu vreau sa ii protejez, sa ii croiesc dupa chipul si asemanarea mea, sa ii invat sa fie puternici si sa faca bani, si surpriza - pe ei nu ii intereseaza deloc ce vreau eu!! Au propriile alegeri, traiesc dupa valori si principii complet diferite de ale mele, si asta e OK, dar e greu de digerat pentru mine! Si asta e numai o dimensiune a vietii…
Cand facem decizii si alegeri din minte, alegem de fapt dintr-un spatiu extrem de limitat. Cand alegem din intuitie, din inima si din suflet, sky is the limit, alegem dintr-un spatiu infinit de posibilitati!
Alegeti si aveti curaj sa traiti colorat!
Love!