Despre a fi Autentic si Intreg(NI#54)
The Shadow Effect - Debbie Ford
De ceva vreme, un prieten bun de al meu e lovit de o depresie destul de urata. Pana acum nu am avut pe nimeni din cercul meu in situatia asta, deci nu m-a interesat subiectul, nu a existat pentru mine. Este super ciudat si dubios sa vezi cum un om normal si puternic si curajos devine brusc total lipsit de energie si dominat de frici si alte emotii negative.
Incercand sa inteleg subiectul, ca sa il pot ajuta pe prietenul meu, am dat peste o carte foarte buna - “Partea Intunecata a cautatorilor de Lumina”, scrisa de Debbie Ford. Aceasta carte este despre demascarea acelui aspect din noi insine, care ne distruge relatiile, ne omoara spiritul si ne impiedica sa ne indeplim visele. Este ceea ce Carl Jung a numit Umbra. “Umbra” contine toate acele parti din noi pe care am incercat sa le ascundem sau sa le negam, acele aspecte intunecate despre care noi credem ca sunt de neacceptat de catre familiile noastre, de prieteni, si – cel mai important – de catre noi insine. Umbra este persoana care ai prefera sa nu fii. Partea intunecata este bagata adanc in constiinta noastra, ascunsa de noi insine si de altii. Mesajul ce il primim din acest loc ascuns e simplu: ceva nu este in regula cu mine, nu e bine ce se intampla, nu sunt demn de a fi iubit, nu merit nimic, nu sunt vrednic.
Fiecare fiinta umana se naste cu un sistem emotional sanatos. Cand ne nastem, ne iubim si ne acceptam pe noi insine. Nu emitem judecati legate de care parti anume din noi insine sunt bune si care sunt rele. Existam in intregimea fiintei noastre, traind momentul si exprimandu-ne liber. Pe masura ce crestem, incepem sa invatam de la oamenii din jurul nostru. Ei ne spun cum sa ne comportam, cand sa mancam si cand sa dormim – si incepem sa facem deosebiri. Invatam ce comportamente ne fac sa fim acceptati si care dintre ele ne fac sa fim respinsi. Invatam sa avem incredere in oamenii din jurul nostru, sau sa ne fie frica de ei. Invatam ce calitati sunt acceptabile in mediul nostru si care nu sunt. Toate acestea ne distrag de la a trai in momentul prezent si ne impiedica sa ne exprimam liber. Jung a spus odata: “prefer sa fiu intreg, decat sa fiu bun”. Cati dintre noi nu ne-am vandut pe noi insine – ca sa fim buni, sa fim placuti de ceilalti, sa fim acceptati? Cei mai multi dintre noi au fost educati sa credem ca oamenii au calitati si defecte. Pentru a fi acceptati, noi trebuie sa scapam de defecte, sau , cel putin, sa le ascundem. Insa, pentru a face un intreg, toate partile sunt necesare. Cum putem sti ce este bun, fara sa stim ce este rau? Cum putem cunoaste dragostea, fara sa cunoastem ura? Cum putem cunoaste curajul, fara sa cunoastem frica? Lucrul cu care nu poti exista impreiuna, nu te lasa sa existi. Ceea ce nu-ti asumi, pune stapanire pe tine.
Poveste. Aproximativ prin 1986, tatal meu a promovat in functia de sef de gara CFR. Asta a insemnat ca noi, familia lui, am primit permise de calatorie gratuita pe CFR, la clasa I, la lux adica. Pana atunci, aveam permise la clasa a II-a, cu plebea :) . Era vara si ne pregateam sa plecam in vacanta la matusa Lenuta la Suceava, cu trenul. Mama ne baga, pe mine si pe fratele meu, intr-un soi de induction, cum se face la corporatie cand esti angajat nou. Cam asa: “Fiti atenti ca la clasa I merge numai lume buna, oameni importanti. Asa ca sa nu va prind ca va bateti, va injurati sau va scuipati. Nu va bagati degetele in nas, nu va lingeti degetele cand mancati…” Si tot asa. Multe din astea. Adica, cum ar veni, sa nu se prinda lumea din jur ca suntem niste salbatici needucati de la tara… Sa nu ma faceti de ras… Sa nu ne facem de rusine…
Deci cam asa incepe umbra, cu cenzura, cu coercitie, cu ce e voie sa facem si ce nu e voie, cu frica da a ne face de rusine. Ca rade lumea de noi, ca nu se cuvine, ca se supara vecina sau matusa, etc. Cu totii avem povesti din astea, cu siguranta. Cu totii am inceput de mici sa bagam la cutie, ce ni se spune ca nu se cuvine, ca nu e frumos sa…
Umbra este ca un sac pe care il caram in spinare. Pe masura ce crestem, noi punem in sac fiecare aspect din noi insine care nu este acceptat de familiile si prietenii nostri. Ne petrecem primele decade de viata umpland sacul, si apoi restul vietii incercand sa scoatem tot ceea ce am pus in el, ca sa ne usuram povara.
Traim cu impresia ca, pentru ca ceva sa fie Divin, trebuie sa fie perfect. Gresim! De fapt, adevarul este exact opusul. A fi Divin inseamna a fi intreg – si a fi intreg inseamna totul: pozitivul si negativul, binele si raul, sfantul si diavolul. Motivul pentru care trebuie sa lucram asupra umbrei este ca sa redevenim intregi si sa sfarsim suferinta, sa incetam de a ne mai ascunde pe noi insine, de noi insine. In momentul cand facem asta, putem inceta sa ne mai ascundem de restul lumii. Societatea noastra are iluzia ca toate recompensele se duc catre oamenii care sunt perfecti. Dar multi dintre noi descoepra ca a incerca sa fii perfect este foarte costisitor. Consecintele emularii “persoanei perfecte” ne pot distruge fizic, mental, emotional si spiritual. Stiu multi oameni perfecti care sufera de diverse afectiuni – insomnie, depresie, dependente, relatii disfunctionale. Ei sunt oameni care nu se enerveaza niciodata, nu se pun niciodata pe ei insisi pe primul loc. Au fost educati sa se puna pe ultimul loc, pentru ca a asa trebuie sa faca un om bun. Cel mai greu este pentru ei sa se elibereze de aceasta conditionare.
Atunci cand poti sa-I spui celui mai profund si mai intuncat aspect din tine insuti “eu sunt acesta”, atunci poti ajunge la adevarata iluminare. Nu putem accepta lumina pe deplin, pana cand nu acceptam pe deplin intunericul.
Am citit mai demult intr-o carte ca depresia e boala celor fara credinta in Dumnezeu. Mi se pare ca are sens chestia asta. Daca crezi cu tarie ca esti doar o bucatica de Spirit, de Suflet, aflat in trecere pe aici, caruia i s-a dat un corp ca sa poata sa experimenteze si sa invete niste lectii, atunci nu ai cum sa fii in frica. Am mai spus ca credinta este cea mai puternica ancora, si au confirmat asta toti marii intelectuali ai tarii noastre din perioada interbelica, care au supravietuit puscariilor comuniste prin credinta.
Cred ca depresia poate sa apara si cand ai o umbra foarte mare, pe care nu mai poti sa o duci in carca. Este foarte obositor sa traiesti zi de zi in lipsa autenticitatii, incercand sa porti o masca si sa joci un rol. E mult mai simplu sa fii tu insuti, cu bune si cu rele, si sa fii constient de natura ta divina si implicit de valoarea ta, chiar daca faci bilutze cand astepti la semafor. E ok asa, poti sa faci bilute in continuare, pentru ca de fapt nimanui nu ii pasa. Oamenilor le pasa doar de ei insisi, insa asta e o lectie care se invata cam greu. Am destui prieteni din astia perfectionisti si perfecti! Mi se pare incredibil de greu, si inutil, sa fii tot timpul cu incaltamintea curata, masina spalata si pantalonii calcati la dunga. Nu vorbesti neintrebat in sedinta, nu tipi, nu te certi cu nimeni, nu iti dai voie sa mananci o shaorma pe ca esti pe dieta…etc….
Imi place maxim cum spune Debbie - A fi Divin inseamna a fi Intreg (nu perfect)! Asadar, va incurajez si va doresc sa fiti intregi si sa traiti zi de zi in intregimea voastra, e mai simplu si mai sanatos! Descoperiti-va umbrele si lasati-le sa iasa la lumina!
Pace si Iubire va doresc!
"Fiecare fiinta umana se naste cu un sistem emotional sanatos. Cand ne nastem, ne iubim si ne acceptam pe noi insine."
Nu e deloc asa.
Cand ne nastem habar nu avem de emotionalitatea noastra si de ideea de acceptare. Invatam sa ne acceptam pe masura ce crestem si ne dezvoltam propria emotionalitate prin experiente repetate. Daca suntem des criticati devenim negativisti si critici, daca suntem acceptati si valorizati invatam sa ne acceptam pe noi insine singuri.
Nimeni nu se naste "sanatos" sau "echilibrat emotional" sau "impacat cu el insusi". Sunt lucruri pe care le invata prin experiente repetate. Iar daca invata chestii gresite (ni se intampal tuturor, inclusiv traumele sunt un fel de lectii gresite) pot fi corectate prin rabdare si munca, cu "antrenorul" potrivit.