Ce altceva mai e posibil?
Asta e o întrebare puternică, menită să îți stimuleze mai degrabă imaginația, decât mintea, pentru că mintea noastră este destul de limitată. Stimulare în sensul de a extinde perspectiva și conștientizarea câmpului de posibilitate ce îl avem în fața noastră. În cursurile de coaching în general este predat și folosit conceptul de “întrebare puternică”, care să te aducă la conștientizarea contextului în care te afli.
Sunt mulți înțelepți și multe cărți ce promovează mesajul de a accepta, cu pace și bucurie, tot ce vine la tine, tot ce îți trimite universul, ca să te mai învețe niște lecții. Acceptare fără a opune rezistență, pentru că rezistența de obicei duce la suferință. Eu din fericire am acceptat destul de ușor și fără să gândesc prea mult, multe chestii interesante care au venit la mine, și care ulterior s-au dovedit valoroase.
În 1998 am terminat facultatea de Automatică la Iași. Lucram într-un mic magazin de IT din Iași, ce avea ca și furnizor compania Tornado Sistems din Constanța, ce era la acel moment unul din importatorii de IT de top din România. Mi-am făcut un plan simplu, eu din Năvodari, ei din Constanța, deci dream job pentru mine, dacă reușeam să mă angajez la ei. Tornado avea la acel moment un punct de lucru și în București, ce creștea foarte puternic. Așa că am discutat cu ei, și am fost acceptat pe un rol de Account Manager. La interviu mi-au cam tremurat chilotzii, pentru că Liviu mi-a spus că trebuie să vând de vreo două miliarde de lei pe luna, că să fiu în zona de performanță acceptabilă. Eu în Iași la magazin vindeam câteva PC-uri pe luna, imprimante și dischete (nu demachiante, ci floppy ). Cred că nici nu înțelegeam ce înseamnă două miliarde, așa că i-am spus lui Liviu - “uite, eu nu prea știu de ce sunt în stare să fac pe aici, hai să văd dacă fac față la job și după aia îmi dai tu ce salariu vrei…”. Realitatea a fost că după aproximativ două săptămâni, șefii au venit la mine și m-au întrebat: “băi nu ai vrea să pleci la București, că la noi acolo crește business-ul tare și am avea nevoie de ține… ?”. Și asta a fost realmente de pe o zi pe alta. În jur de ora 15 am avut discuția, iar a două zi dimineață pe la 7 plecam la București, într-un Cielo. Pe drum colegul meu Gicu mi-a ținut si un curs de networking hardware. Iubita mea a sunat la fosta ei gazdă din facultate, și mi-a găsit și o camera în care să locuiesc, în gazdă, în București.
Și așa am devenit eu bucureștean, de pe o zi pe alta, fără să stau să gândesc și să analizez prea mult. A fost un turning point semnificativ în viața mea, ce a adus cu el un drum frumos și beneficii mari. Evident că puteam să mă apuc să pun condiții, să îl întreb pe Liviu dacă îmi dă bani de chirie, sau dacă îmi mărește salariul, și altele de genul asta. La care el evident putea să spună nu, și totul s-ar fi închis.
Din întâmplarea asta am extras și alte lecții importante, pentru mai târziu. Una din ele este despre cât de mult arbitrarul ne guvernează viața. Și asta eventual în opoziție cu ideea de a ne planifica viața, pe a noastră, sau pe a copiilor noștri. Eu am devenit bucureștean după o discuție de 5 min, și mi-am dezvoltat o carieră în IT pentru că am aplicat, de nevoie, la un job de vânzător al unui magazin de IT din Iași, la un târg de joburi pt studenți organizat de AIESEC Iași. Deși eram student la Automatică, și aveam ceva vise erotice despre cum o să automatizez eu rafinăria Petromidia, făcusem acolo practică în liceu, și era interesant.
Generația mea este plină de oameni chinuiți și frustrați, pentru că i-a făcut mama și tata medici sau ingineri sau avocați, împotriva voinței lor, fără să îi întrebe ce și-ar dori cu adevărat, pentru ei. Când de fapt și a te lăsa pe mâna destinului și a stelei tale norocoase, poate să funcționeze foarte bine pentru tine, dacă ai un pic de curaj.
Pe mine povestea asta m-a ajutat să mă pozitionez foarte relaxat față de proprii mei copii, mi-ar place ca băieții mei să se facă ingineri, dar nu fac push și nu insist pe o anumită direcție, îi las să își găsească singuri chemarea si destinul.
Am povestit într-un podcast cu Florin Roșoga, despre ideea de a îți da seama când îți oprește trenul în gară . În esență, ideea este simplă: când posibilitatea vine la tine, să o primești, fără să îți pui prea multe întrebări și limitări, pentru că nu știi unde poate să ducă, și ce se creează de acolo.
Pace si iubire vă doresc!