Invitație la ridicol
“Invitație la ridicol ” este titlul primului eseu din volumul “Oceanografie”, publicat de Mircea Eliade în 1934. Prin 1992, eram clasa a XI-a, și mi-am cumpărat o antologie a unor opere ale lui Mircea Eliade, publicată la editura Univers, alcătuită de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Acest eseu a avut un impact puternic asupra mea, m-a convins că e mai bine să rișți să fii ridicol, dar sincer, și să îți asumi deschis ideile și credințele tale.
Cumva, cred că “Oceanografie” a fost una din primele cărți care a reușit să îmi transmită o idee clară, și să îmi producă o schimbare de comportament, în sens pozitiv, o evoluție, în mod conștient.
Hai să vedem ce spune Eliade:
“Mi se pare că ridicolul este elementul dinamic, creator și nou în orice conștiință care se voiește vie și experimentează pe viu. Nu-mi aduc aminte de vreo schimbare la față a omenirii, de vreun salt îndrăzneț în înțelegere – care să nu fi apărut contemporanilor ridicolă. Dar aceasta inca nu dovedește prea mult; căci orișice depășește prezentul și limita înțelegerii, pare ridicol. Este însă un alt aspect, al ridicolului care mă interesează: este disponibilitatea, veșnica viață, veșnica posibilitate de rodire – a unui fapt sau gând, sau atitudini ridicole. Ai întotdeauna de învățat de la ridicol, îl poți asimila sau interpreta cum vrei… Nu se petrece același lucru cu ceea ce este rațional, justificat, verificat, premiat. Adevărurile acestea nu mai interesează viața care se pregătește să apară. Ele țin lumea pe loc. Nimeni nu le contestă și nimeni nu se îndoiește de veracitatea lor. Sunt moarte. Victoria lor le-a fost piatră de mormânt.
Citiți o carte bună, una dintre acele cărți perfect scrise, remarcată de critici, aprobată de public, încoronată de premii. O carte bună – adică o carte moartă. E atât de bună, încât nu zguduie nimic din marasmul și mediocritatea noastră; Dimpotirva, se integrează perfect în toate măruntele noastre idealuri, micile noastre drame, micile noastre vicii. Atât. Peste zece sau o sută de ani – nu o va mai citi nimeni. Tot ceea ce nu e ridicol, e caduc. A evita ridicolul înseamnă a refuza singură șansă de nemurire. O carte care nu e ridicolă, un gând care e aplaudat de toți de la început, a renunțat prin însuși faptul succesului la orice potențialitate, la orice virtute de a putea fi reluată și continuată.
Gândiți-va la ridicolul lui Isus, care afirmă sus și tare că El este fiul lui Dumnezeu. Sau la ridicolul lui Ghandi, care opune diplomației și artileriei britanice – non violența, viață interioară și forța contemplației.
Orice act care nu e ridicol – într-o măsură mai mică sau mai mare – e un act mort. Aceasta se verifică chiar și în cea mai cotidiană și mai banală viată socială. Când îți bei ceaiul într-un salon și pui liniștit ceașca la loc – ai împlinit un act perfect, un act mort, căci nu are consecințe nici în conștiința ta, nici în conștiința celorlalți. Dar ia scapă ceașca jos, și varsă ceaiul în poala unei domnișoare, care vorbește franțuzește, și scuză-te bâlbâindu-te, și încearcă să repari gafa ștergând parchetul cu batista de mătase. Fii o clipă ridicol, pur și simplu ridicol. Actul acesta devine deodată încărcat de nenumărate posibilități. Și încă n-ai fost ridicol decât într-o mică măsură. Dar ia apucă-te și spune-le în față ceea ce crezi tu despre ceaiul lor (ceea ce crede de altfel toată lumea care gândește), spune-le răspicat că își pierd vremea, că se păcălesc unii pe alții, că trăiesc o viață artificială, inutilă. Spune-le tot și spune-le cu pasiune. Atunci vei fii tu adevărat ridicol, atunci lumea va râde de ține, atunci vei înțelege că nu-ți poți trăi viața ta fără a fii ridicol.
Căci la această se rezumă ridicolul: la trăirea vieții tale proprii, nude, imediate – refuzându-te superstițiilor, convențiilor și dogmelor. Cu cât suntem mai personali, mai identificați cu intențiile noastre, cu cât fapta noastră coincide mai perfect cu gândul nostru – cu atât suntem mai ridicoli.
Ridicolul e o formulă lansată de oameni contra sincerității. Nu există act uman , sincer – care să nu fie ridicol.“
Așadar, vă invit să reflectați la ideea de a fi ridicol. La ce înseamnă să fii autentic – tu însuți, și la cât de obositor și inutil este să încerci să joci diverse roluri, doar pentru a fi pe placul celorlalți, sau din teama de a fi ridicol. Este ok să fim ridicoli J
Feedback de la cititori
În ediția trecută am cerut feedback de voi, și, din fericire pentru mine, am și primit. Sunt idei care mă ajută să îmi cristalizez mai bine viziunea despre cum pot continua cu acest newsletter. Mulțumesc frumos tuturor celor ce mi-au scris!
Redau mai jos două dintre mesajele primite:
Ioana I.
Bună, Bogdan și mulțumesc încă o dată pentru newsletter. Rămân în continuare la ideea că e cel mai bun și util de la noi. Mi-ar plăcea dacă ai pune recomandări de cărți și dacă l-ai face interactiv - de exemplu, dacă ar există pe fb sau undeva o comunitate sau un grup în care să putem discuta/dezbate temele propuse de ține. Dacă ar există o astfel de comunitate, ți-ai putea lua idei pentru newsletter și de acolo. O să-mi placă la fel de mult și dacă îl lași așa cum e.
Andreea C.
Și eu vă citesc cu foarte mult interes. Părerea mea este că dumneavoastră aveți un conținut potrivit nevoilor mele. Un om care citește cărți de dezvoltare personală și care ne prezintă niște puncte cheie ale acestor lecturi. De fiecare dată mi-am scos pixul și foaia și am furat și eu din notițele dvs. Nu sunt de acord cu opiniile celorlalți cititori cum că aceste puncte cheie nu au o poveste a lor personală, întrucât nu mi se pare că asta v-ați propus. Dvs. nu vă vindeți cartea sau ideile, ci ne prezentați lecturile dvs. într-o manieră clară și profesionistă. Eu sper să vă încurajez cu acest mail și aștept cu nerăbdare să vă citesc iar!
Ca răspuns la sugestia Ioanei, am creat un grup pe Facebook, dedicat dezbaterii ideilor prezentate în acest newsletter. Grupul este privat și închis, se pot înscrie doar cititorii abonați la newsletter. Pentru înscriere puteți folosi link-ul de mai jos:
https://fb.me/g/3G59AmtMT/NRrY9WpU
Pace si iubire va doresc!
Am picat pe ganduri dupa ce am citit #14