"La gagici in tabara..." (NI#72)
Despre starea de gratie
Ultima carte cumparata este cea din poza. De la Bookfest, pe 31 Mai. De atunci tot rumeg la ea, destul de greu, avand in vedere ca e vara :) . Foarte buna si profunda, si practica, ne poate ajuta sa intelegem multe lucruri din viata noastra. Capitolul 6 se numeste “Spatiul Gratiei”, si exact despre asta povesteste, despre starea de gratie.
Acum despre titlu. “La gagici in tabara" descrie generic activitatea preferata pe care o desfasuram eu si cam toti baietii din Navodari, seara, in vacanta de vara. Adica mergeam la discoteca in tabara, in fosta tabara de copii Navodari, acum pustie si abandonata. Practic, erau cel putin 3 discoteci diferite pe acolo, in fostele tabere Lebada, Cutezatorii, Victoria, aveam de un de alege, era diversitate. “La Gagici” se refera la faptul ca noi baietii ne exersam intens abilitatile de seductie, mai ales cand se dadea cate un “blues”, adica o melodie lenta, la care luai fata in brate la dans. Shmekeria era sa recunosti “It Must Have Been Love” a lui Roxette de la primele acorduri, sa ai tinta selectata in prealabil, si sa o inviti primul. Daca aveai norocul sa si accepte, cresteau sansele ca ceva mai tarziu sa se lase cu ceva saruturi pasionale… Cam asta era programul toata vara, de luni pana vineri, la discoteca in tabara, iar in weekend la discoteca in Mamaia, daca ne dadeau parintii bani pentru asta.
Adica traiam o stare de gratie pura. Nici o grija. Doar distractie , si trait aici si acum, exact cum spun marii guru prin carti. Ne trezeam dimineata pe la 9-10, strangeam gashca pe strada si plecam la plaja. Reveneam acasa in jur de 15-16, un dus, un pic de somn, pe la 19 plecat la discoteca, reveneam in jur de ora 23-24, mai stateam 1-2 ore la vrajeala “la gard” - adica la locul nostru de intalnire din centru, si a doua zi o luam de la cap.
Deci, in cazul meu, experimentarea starii de gratie este legata de copilarie, de niste prieteni, de niste locuri, de niste experiente traite. Hai sa sa vedem cum zice nenea Alberto Villoldo la carte, ca el e shaman, se pricepe :) .
Starea de gratie versus fericire
Multi dintre noi confunda starea de gratie cu fericirea: prima este profunda si transformatoare, a doua este trecatoare si conjuncturala. In societatea occidentala suntem la dispozitia unor conjuncturi favorabile pentru a putea trai un moment de fericire, dar acesta este departe de sentimentul interior de stare de bine pe care il cunoastem sub numele de “gratie”. Suntem atat de dependenti de ideea ca fericirea este adusa de evenimente si circumstante, incat ramanem uimiti de multumirea oamenilor simpli si saraci, aceia care nu au mai mult decat mancarea din stomac, un acoperis deasupra capului si sanatatea copiilor lor si a fiintelor iubite. Cercetarile asupra perceptiei fericirii arata ca exista doar o diferenta minora intre cei care au satisfacute doar necesitatile de baza, si cei care sunt extrem de bogati. Dupa cum a spus Aldous Huxley, facem din tavanul dorintelor de ieri podeaua asteptarilor de azi.
Asa cum medicina chineza trateaza o persoana obeza ca pe o fiinta care de fapt moare de foame in incercarea disperata de a umple cu mancare o lipsa majora din fiinta ei, tot asa putem sa ne gandim la dependentii de cumparaturi ca fiind cei care incearca cu frenezie sa cumpere un tratament pentru a-si umple golul spiritual din viata.
10 Keys to Happier Living
Intrucat ne lipseste pacea interioara, suntem prinsi in valtoarea vietii, fara sa traim cu adevarat in momentul de acum, si incercam sa ne satisfacem sentimentele inconfortabile cheltuind bani, mancand exagerat, avand multi parteneri sexuali sau muncind obsesiv. Sau cadem in abuzul de alcool si/sau droguri, ce ne ofera pe moment sentimentul de fericire, care insa dispare apoi rapid si ne face sa ne simtim mult mai goliti dupa. Oamenii apeleaza la narcotice pentru a-si crea stari de inaltare, dar, cand devin dependenti de ele, aceste stari sunt inlocuite de un sentement cumplit de lipsa. Starea de dependenta este numita “a avea o maimuta in spate”, din motive binecunoscute: cand oamenii cad prada instinctelor creierului de maimuta – frica, mancarea, competitia si atractia sexuala – existenta devine o lupta pentru supravietuire, ceea ce face imposibil sa traim in starea de gratie. Cele doua se exclud reciproc.
In starea de gratie suntem liberi sa fim “ca niste crini pe campii”, care nu au nevoie de nimic in plus pentru a fi ceea ce sunt. Dar placerile de moment nu ne pot aduce in aceasta stare si nici nu o vor face. Ce imagine mai buna ne poate induce starea de gratie, decat surasul unui bebelus? Copiii mici nu se straduiesc sa obtina fericire si nu pun la inima tristetea, ei pur si simplu sunt. Aceasta este starea de gratie.
A trece de la frica la starea de gratie
Pierderea starii de gratie aduce teama, ceea ce ne face sa intram in modul de supravietuire. Atunci cand percepem amenintare, cream “Planul B”. De ex. percep ca am o relatie nasoala cu seful direct, si ca ma poate da afara, deci raman fara job si fara bani, si o sa mor de foame. Cam asa functioneaza mintea, intotdeauna face scenarii, care evident sunt false, dar care insa consuma o cantitate enorma de energie psihica si emotionala. Solutia este sa faci din “planul A” singurul plan in care iti investesti energia. Doar lasa lucrurile sa curga, si cand vei avea o problema, vei vedea atunci, in acel moment, in ce fel o rezolvi. Prin renuntarea la planul B, planul construit din frica, evitam pierderea unei imense cantitati de energie psihica, pe care o putem reinvesti in planul A. Desi pare simplu, aceasta este calea de regasire a starii de gratie, deoarece gratia si frica nu pot coexista pe acelasi plan.
Oare unde si cand mi-am pierdut starea de gratie??
La intrebarea asta inca nu am raspuns. Dar il caut, poate o sa il gasesc pana la urma :). Copilaria mea a fost o continua stare de gratie. Revolutia m-a prins in clasa a 9-a, deci cumva la fix sa imi traiesc adolescenta in libertate, pe plaja, la discoteca, cu multi prieteni si multa muzica buna. In ‘93 am plecat la facultate la Iasi, la Automatica, si primul examen in anul 1 cred ca a fost la Analiza Matematica si a fost un 4, de la dl. Neagu. Gratia s-a topit brusc. Apoi in anul 2 la Matematici Speciale dl. Nistor a tinut sa ma vada de mai multe ori, asa ca am luat examenul in toamna la re-examinari, adica la ultima sansa si cu un mare morcov sa nu raman repetent. Examenul ala a fost primul episod de stres intens din viata mea. Anul 2 a fost un amestec interesant de gratie si stres. Am cunoscut o frumoasa domnisoara studenta la litere, am descoperit impreuna cu ea iubirea si extazul, si starea de gratie. Care mai era din cand in cand perturbata de cate un examen nasol. Apoi in anul 3 mi-am luat job intr-o firma de IT, am inceput sa fac multi bani din instalari de Windows95 si bisnita cu telefoane mobile, si gratia a revenit la cote maxime! Pentru ca mi-am dobandit independenta financiara, si am scapat de frica si rusinea din capul meu, de a fi nevoit sa ma duc la tata sa ii spun ca am ramas repetent pe banii lui, si ca nu sunt in stare sa trec un examen. Alternativa de a ramane repetent pe banii mei mi se parea chiar acceptabila :).
Deci cumva, cand intram in viata de adult, incep sa apara fricile si scenariile in cap, si dispare starea de gratie…
Long story short, care e treaba cu gratia? Villoldo o leaga in cartea lui de copilarie, iar pierderea ei o atribuie emotiilor de maimuta: frica, mancarea, competitia si atractia sexuala. In cazul meu, cred ca competitia ma impiedica destul de mult sa stau in gratie perpetua. Sunt foarte competitiv, in primul rand cu mine insumi, dar si cu cei din jur. Imi place sa fiu liber si sa fac bani, iar asta necesita ceva efort.
Si mai e si frica, dar aici am inceput sa controlez si sa ma detasez destul de mult, e un proces lung. Tot ce facem din frica e gresit si inutil. De ex. acum a fost sezon de examene. Baiatul meu cel mare tocmai a dat bacul, iar cel mijlociu examenul de capacitate. Am fost complet detasat de examenele lor, si nu am nici un fel de asteptari. Vor avea exact ce a pregatit universul pentru ei, nu pot inca sa stiu eu ce va fi. Eu sunt tipul care a picat admiterea in 1989, la liceul de mate-fizica Mircea cel Batran din Constanta, si care a absolvit Liceul Industrial de Chimie Navodari (perceput ca fiind foarte slab pe vremea aia). Pentru mama si ego-ul ei a fost o drama, pentru mine au fost 4 ani de continua distractie si relaxare. Si nu am ajuns rau deloc, ba din contra, am avut o viata foarte frumoasa si partial plina de gratie, pana acum :). Insa, daca ma uit in jur, cata energie se consuma pe notele de la bac, si cat ego e in povestea asta, imi vine rau de tot…
Deci, ca sa ne aprpiem de gratie, este bine sa evitam emotiile de maimuta, si sa stam peste nivelul 200 din piramida aia a lui Hawkins…
In rest, eu si cand sunt la kite in Egipt, complet relaxat, cu prietenii, seara la bere, de multe ori mintea zboara tot la discoteca din tabara si la starea de gratie de atunci. Va incurajez sa reflectati la propria voastra stare de gratie, si sa incercati sa o regasiti, e foarte dulce si frumoasa…
Pace si iubire va doresc!