De prin filme adunate...(NI#89)

Teme de reflectie

Salutare dragii mei cititori!

In ultima vreme am fost intr-o stare destul de relaxata, si cam lipsita de inspiratie; M-am tot gandit ce as putea sa mai scriu, si care sa va ajute si sa va inspire; Asta ca sa raman fidel misiunii acestui newsletter, aceea de a fi o sursa de inspiratie si un ajutor pentru oamenii care vor sa evolueze si sa creasca… pe interior :). Si desi, daca ma uit in jurul meu, vad in continuare mult conflict, si confuzie, si suferinta, ma gandesc sa o las mai moale cu subiectele mai profunde legate de vindecare, credinta si traume transgenerationale, si sa abordez si subiecte mai light, dar care pot in egala masura sa ajute si sa inspire.

Recent am vazut sau revazut diverse filme. Pun mai jos cateva idei despre ce ganduri mi-au inspirat mie aceste filme.

---

7 ani in Tibet

Am revazut recent filmul, este pe Netflix. Heinrich, personajul principal interpretat de Bradd Pitt, la un moment dat curta o fata localnica, tibetana, si incearca sa se dea rotund la ea cu realizarile sale sportive, de alpinist... Iar ea ii spune:

"Diferența majora dintre civilizația noastră și a voastra: Voi admirati omul care încearcă sa ajungă în vârf în orice domeniu, în timp ce noi admiram omul care renunță la propriul ego. "

Acum, la noi, pe oriunde te uiti, peste tot se discuta despre performanta si kpi, si cum sa facem mai bine, mai mult si mai repede. Insa cred ca trebuie si sa ne punem niste intrebari referitor la a ajunge in varf: Cum ne face asta viata mai buna? Chiar ne-o face mai buna? Chiar ne dorim noi asta, pentru noi? Sau e doar o chestie indusa social, si care da bine? Dai din coate sa te vada sefu, poate avansezi, sau dai din coate doar pentru ca toti in jurul tau fac asta…

Si, surpriza, in timp ce dai din coate sa ajungi in varf, si sa faci cat mai multi bani, ti se umfla ego-ul si iti pierzi sufletul, si nu mai stii de tine. Cultura asta a performantei cu orice pret e specifica vestului si lumii capitaliste, e buna, ne-a adus unde suntem azi, adica intr-o lume a bunastarii si confortului material, dar, pe partea de suflet si spirit, pentru ca avem si din astea in noi, parca nu stam prea bine…

Si atunci, ce ar fi sa ne straduim sa traim cat mai simplu, si sa fim mai preocupati sa renuntam la propriul ego? Oare ar putea asta sa ne dea de fapt o mai buna calitate a vietii, mai multa sanatate si fericire?

Larry Crowne

Recent am vazut filmul asta, aflat in sectiunea de comedii de pe Netflix. Nu aveam chef de documentare savante, asa ca zic hai sa incerc ceva light. Filmul pare usurel, dar nu e deloc. Foarte pe scurt, Larry (Tom Hanks) e un angajat model intr-un retail, de multi ani, dupa ce lucrase in marina. Tipic in zona de confort si control, era frecvent angajatul lunii. Pana cand il cheama managerii si il concediaza, zic ei, pt ca era singurul fara facultate si nu avea potential de crestere. Evindent, soc si groaza pe el, casa cu ipoteca la banca… Cumva, scenariul clasic cand te cheama universul la trezire, si iti trage un shut in fata, iar tu poti sa te prinzi sau nu, ca ai fost imbrancit pe drumul greu si foarte frumos al schimbarii si evolutiei…

Si din punctul asta Larry pateste o intreaga serie de chestii minunate, in procesul transformarii de sine…

Lasa masina pt ca era scumpa, si isi ia un scuter, si asa intra intr-o gashca de tineri scuteristi. Iar o tanara care il simpatizeaza - Talia, il invata cum sa redevina un mascul cool, sa isi schimbe freza si hainele anoste, si sa redevina atractiv. Si il ajuta sa isi goleasca si casa de tot felul de gunoaie inutile si sa o faca feng shui.

Apoi profesoara lui de la facultate, Ms. Tainot (Julia Roberts) se cam indragosteste de el si ii face viata frumoasa.

Ce m-a izbit pe mine in filmul asta a fost sa constientizez marea minciuna in care ne bagam singuri in viata, fara sa ne dam seama. Toti cautam confort si siguranta, job sau business bun, bani, avere, o relatie buna/sigura. Insa problema e ca atunci cand le ai pe toate astea, esti aproape mort, si nu stii. Pentru ca nu te mai schimbi, nu mai evoluezi. Doar stai si te bucuri de jobul tau shmeker si de banii tai, cateva concedii pe an, aceeasi oameni in jurul tau, alaturi de care nu mai ai cum sa cresti si sa te dezvolti. Mai ales daca esti sef, pt ca mai rar colegi care sa vina si sa iti spuna verde - bai shefu, tu esti cam varza si cam pe dinafara… Spun toate astea pt ca am fost acolo. In 2014 aveam un job sexi, de country manager, imi mai aparea poza prin ZF, eram l’ombelico. Cu 3 copii acasa si al 4-lea in productie. Si intr-o zi a venit seful meu si m-a dat afara, fara nici un fel de explicatii. Iar asta m-a aruncat pe drumul schimbarii, care poate o fi fost si grea, dar cu siguranta a fost si este foarte frumoasa. Am cunoscut o multime de oameni noi, mishto, de la care am invatat si continui sa invat. Mi-am dezvoltat mult competentele de trainer si consultant de business, si am lucrat in multe proiecte mishto de transformare organizationala. Iar toate astea au fost posibile doar pt ca a venit sefu si m-a dat afara! Ii multumesc de o mie de ori!

Ideea e ca universul, cand vrea sa iti dea o prajitura, o impacheteaza in hartie de ziar, sa para nashpa, si te testeaza… Nu stia Larry cand a fost data afara, ce profesoara frumoasa il asteapta sa se indragosteasca de el… Asa ca, think! Atitudinea ce o ai in fata schimbarii, conteaza foarte mult! Nu rezista, doar lasa-te dus de val…

Ilustrez NL-ul de azi cu poze facute ieri, am facut o tura pe munte de la cabana Muntele Rosu la Vf. Gropsoarele si apoi la Cabana Ciucas. O zi superba, umeda si racoroasa, oarecum pe deasupra norilor :).

Ideea e asa, natura in jurul nostru se schimba de minim 4 ori pe an, 4 anotimpuri. Aspectul, energia, totul se schimba pe langa noi, permanent. Primavara e pe incoltire, fecundare, creatie. Vara e pe coacere, schimbare brusca, ploaie si soare. Toamna pe liniste, blandete, incetineala. Iarna e pe frig, gheata, incremenire… Universul e in continua schimbare…

Noi cum ne schimbam, cum evoluam?? De cate ori pe an??

Pace si iubire sa aveti!