Astazi, dupa o perioada mai plina si agitata, am reusit sa imi gasesc un pic de liniste si sa mai scriu. Si pentru ca suntem intr-o perioada de aparenta acalmie, dupa toata agitatia, separarea si energia negativa generate de alegeri, si in egala masura suntem si in apropierea Craciunului - cu toata incarcatura sa de semnificatii, m-am gandit sa continui sa va impartasesc cateva idei din “Ingineria Interioara” a lui Sadhguru. Azi, cateva idei din capitolul 7 - Mintea. Deci, despre ce ganduri si energii ni se plimba prin minte…
Credinta versus cautare
Atunci cand te identifici puternic cu ceva, tu iti pierzi perspectiva asupra vietii. Ideile legate de bine si de rau, de corectitudine si incorectitudine, sunt simple constructe mentale. Ele nu au nimic de a face cu viata. Ceea ce era considerat imoral acum 100 de ani e foarte moral astazi. Copiii tai dispretuiesc ceea ce tu consideri a fi foarte bun. Ideile tale de bine si de rau nu sunt altceva decat prejudecati la adresa vietii. Daca iti doresti un strop de spiritualitate in viata ta, primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa renunti la aceste idei rigide legate de virtute si viciu, si sa inveti sa privesti viata exact asa cum este ea. Una din cele mai mari probleme in lumea de astazi este sistemul moral inflexibil inoculat in mintea oamenilor inca din copilarie. Tu te identifici in mod natural cu tot ce consideri a fi bun.In cazul in care tu consideri ca ceva este rau, tu il respingi automat. Aceaste manifestari de atractie si aversiune reprezinta fundamentul oricarei identificari.
Ideea de superioritate morala a fost sursa prea multor acte inumane pentru a putea fi ignorata. Este foarte greu sa traiesti langa cineva care se considera virtuos. Aceasta isi petrece viata incercand sa evite ceea ce considera gresit sau pacatos, ceea ce inseamna ca nu se gandeste decat la aceste lucruri. A evita un lucru nu echivaleaza cu eliberarea de el. Acest gen de moralitate se bazeaza pe excluziune. La antipod, spiritualitatea se bazeaza pe incluziune.
Moralitatea difera intotdeauna de la un om la altul, in functie de epoca, de loc, de situatie, si de conveniente. Moralitatea este un lucru bun, intrucat contribuie la mentinerea ordinii sociale. Pe de alta parte, ea poate produce un veritabil haos interior. Dat fiind ca nimeni nu traieste la inaltimea standardelor propovaduite de majoritatea religiilor, cea mai mare parte a omenirii traieste intr-o stare de vinovatie, rusine si teama permanenta. O astfel de existenta este extrem de chinuita si tragica.
In schimb, indiferent ce expresie si-a gasit umanitatea oamenilor, in orice moment al istoriei si in orice cultura, ea a fost intotdeauna aceeasi, si la fel va ramane de-a pururi. Pe un nivel superficial oamenii sunt extrem de diferiti in ceea ce priveste valorile, morala si etica, dar daca am sapa mai adanc in ei pentru a le descoperi umanitatea, am constata ca sunt cu totii la fel.
Fa o lista cu toate lucrurile pe care marile religii ale lumii le numesc “pacate”, si vei descoperi ca simplul fapt de a fi in viata reprezinta un pacat. Daca te-ai nascut, ai comis deja un pacat, daca te afli la menstruatie, comiti un pacat, daca faci sex, pacatuiesti. Astfel ca tu ajungi sa traiesti permanent intr-o stare de vinovatie si teroare. Tu te simti rusinat de propria ta biologie pentru simplul fapt ca religiile te-au impregnat cu toata aceasta teama si rusine. In consecinta, simti nevoia de a te duce intr-un loc “sacru” pentru a te spala de ele. Spiritualitatea nu presupune o indepartare de viata. Dimpotriva, presupune sa devii 100% viu, la modul cel mai plenar. Pe masura ce inaintezi in varsta capacitatile tale fizice se pot diminua, dar bucuria de a trai poate ramane aceeasi. Daca aceasta bucurie intra in declin, tu te sinucizi practic in rate.
Din pacate, in zilele noastre exista tot felul de sisteme de convingeri care trec drept spiritualitate. Procesul spiritual este intotdeauna o cautare. Exista o diferenta semnificativa intre a crede si a cauta. A crede inseamna a-ti asuma ceva ce nu cunosti. A cauta inseamna a realiza ca nu cunosti ceea ce cauti. Aceasta perspectiva este infinit mai flexibila. In momentul in care crezi ceva, tu ii impui procesului vietii o anumita rigiditate. Aceasta nu este o simpla atitudine, ci are repercusiuni asupra tuturor aspectelor vietii tale, generand o cantitate uriasa de suferinta.
Identitatea limitata pe care ne-o impunem singuri se traduce prin “eu” versus “ceilalti”. Toate crimele si toate formele de negativitate se nasc in acest spatiu al diviziunii si al separarii. Singura cale catre fericire este cea care conduce de la limitare la eliberare.
??
Moralitate bazata pe excluziune SAU Spiritualitate bazata pe incluziune?
Think!
Pace si iubire sa aveti!
,, ...tu te sinucizi practic in rate." Foarte frumos formulat.