Be like Kenny G ! (ni#80)
Crezi in tine si fii autentic
Recent am vazut un documentar pe HBO Max, despre saxofonistul american Kenny G. Fascinant, are o multime de lectii in el. Eu sunt tare pasionat de muzica, si am vazut cam tot ce este pe Netflix, Max si Disney despre muzica si artisti celebri. Nu pot spune ca mor dupa Kenny G, am ascultat un pic la inceputul anilor 90, cand eram in liceu, a inceput sa aiba succes cand devenise popular si Michael Bolton, ii asociez cumva… cert e ca am fost curios si am zis hai sa ma uit si la asta…
Sunt multe lectii despre ce inseamna sa fii perseverent, sa muncesti mult, sa crezi in tine cant toti iti spun ca esti nashpa, si sa nu iti fie frica de respingere si de nimic pana la urma…
Asadar, de pe Wiki: Kenneth Bruce Gorelick (born June 5, 1956), known professionally as Kenny G, is an American smooth jazz saxophonist, composer, and producer. His 1986 album Duotones brought him commercial success. Kenny G is one of the best-selling artists of all time, with global sales totaling more than 75 million records.
Omul a inceput greu, primele 3 albume scoase nu prea au avut mare succes. La un moment dat a avut norocul sa semneze cu Clive Davis – fondatorul Arista Records, care a lansat-o si pe Whitney Houston, si a inceput sa creasca.
Prima lectie. La cel de-al 4-lea album – Duotones, 1986, echipa de la Arista ii spune ceva de genul “bai, muzica ta instrumentala e cam de rahat, compune si tu ceva pe care se pot distra pustii de 15 ani din ghetou…”
Si el le raspunde “OK, dar stiti ca eu sunt un saxofonist evreu alb din Seattle, da?? Ce stiu eu despre negrii din ghetou?? Asa ca ok, eu renunt, iau o pauza.. ” Pana la urma au ajuns la un compromis, au lansat albumul, a vandut 300k exemplare, a fost un succes bun pentru el. Dupa care managerul sau incearca sa il bage intr-o emisiune de TV foarte populara pe vremea aia – Tonight Show, la Johnny Carson, iar aia ii spun sa cante o anumita melodie, ca asa trebuie. Din nou, el isi ia riscul si canta ce crede el ca va merge.
“ Stiam ca trebuie sa cant piesa aia… Voiam sa cant ceva din inima, voiam ca lumea sa auda muzica mea…”
Si a cantat Songbird. Si cand astrele se aliniaza, totul devine electrizant. Era acolo sotia sefului de la publicitate, careia i-a placut piesa, si i-a spus sotului ceva de genul - dragule, uite asta e muzica mishto, ar trebui sa difuzati mai mult asa ceva.. Si asta merge dimineata la Clive Davis si ii spune bai noi ne-am inselat… Iar Clive, decide pe loc sa lansesze Songbird pe single, si pt prima oara in viata lui se apuca sa scrie scrisori catre posturile de radio (era in 1986, nu exista internet si email) sa ii roage sa promoveze Songbird; Piesa e data pe radio la ora 16 cand lumea era in masini in trafic, incep sa sune telefoanele, piesa devine hit national, iar restul e istorie…
DAR, a avut curaj sa isi ia riscul, sa spuna NU, sa creada in el insusi si in muzica lui, si sa isi asume toate astea no matter what… Cati dintre noi facem asta, in viata noastra, zi de zi ???
“Totul tine de detalii; pun pret pe detalii, pe munca, pe repetitii… apoi savurez faptul ca devin foarte bun la ceva anume …Asta e povestea vietii mele…”
Lectia2. Cand incepe sa fie foarte vizibil si sa aiba un succes de anvergura, normal ca apar si criticii foarte destepti, sa zica ca ceva nu e bine, si ca de fapt muzica lui, desi e ascultata de milioane de oameni, nu e ce trebuie. In cazul lui s-a rasculat comunitatea de jazz. El cumva este creditat ca fiind unul din creatorii curentului Smooth Jazz, pentru ca lumea nu prea stia in ce categorie sa puna muzica lui, care era deosebita, nu era nici pop, nici disco nici r&b… Si incep sa apara toti puristii si toti snobii din presa si critica de jazz ca vai Kenny profaneaza memoria sacra a lui Luis Armstrong si muzica lui si vai vai… Ca Kenny e un jeg si un distrus si tot asa.
Atitudinea lui Kenny fata de criticii lui: “ Au dreptul sa-si exprime parerea; Inteleg asta, nu sunt suparat pe ei; Nu ma supar pentru ca nu este productiv, nu creeaza nimic…”
Nu este usor sa rezisti cand toti sunt impotriva ta, si incearca sa te anuleze. Iti trebuie multa energie sa contracarezi asa ceva. Este nevoie de un mix rar de incapatanare si curaj nativ, dublate de o educatie orientata catre libertate si incredere in sine, si nu catre obedienta si supunere cum suntem de fapt toti educati de mici… nu e frumos mama sa fluieri in biserica, stai si tu cuminte in turma cu toate celelalte oi…
Poveste. Eu toata perioada liceului si partial cred ca si a facultatii am petrecut-o intr-o gashca de depeshari, in care cativa dintre liderii gastii erau destul de extremisti si spalati pe creier - pe vremea aia. Adica in univers existau Dave Gahan, Martin Gore, si cam atat. Restul neant. Sau daca totusi exista si altceva, era nashpa oricum. La majoratul unui preten, eu puneam muzica, de pe casete, of course, si am indraznit sa pun Sempre Sempre – Al Bano & Romina Power, pentru ca imi placea mie. Vaaai.. ce mai freamat ce mai zbucium… Dupa care am inceput asa le spun ca mie imi place si Phil Collins si multe altele… Urmatorii ani mi-am luat tone de bully pe chestia asta, my middle name a devenit Al Bano, si tot asa. Eu le-am spus ca IDGAF pe parerea lor si am continuat sa coexistam in buna pace. Insa realitatea e ca lumea e mult mai complexa de atat. In jurul nostru exista oameni sensibili, oameni raniti, asa ca e bine sa ne gandim de doua ori inainte sa criticam pe cineva. Si de fapt e mult mai bine sa ne straduim sa fim in acceptare – pentru binele nostru, cu toti si cu toate in jurul nostru, pentru ca lumea evolueaza si se schimba foarte rapid. Tot ce e nou si diferit pare dubios la inceput, si greu de acceptat. Manele. Oameni care vorbesc pe speaker in metrou. Oameni care parcheaza pe zebra. Totul e creatie divina si trebuie acceptat cu seninatate. Una din legile simple si evidente dupa care functioneaza Universul este ca ce dai in univers - aia se intoarce la tine. Judeci, vei fi judecat,Respingi, vei fi respins. Si oricum universul nu renunta niciodata, iti trimite aceeasi lectie impachetata intr-un milion de feluri, pana o inveti. Nu merge altfel.
Last but not least. In final Kenny povesteste despre supravietuirea si reinventarea lui in lumea de azi, a internetului si a social media. Zice – “sunt ca un caine batran care invata trucuri noi…”. Trebuie sa apar pe Instagram ca sa raman relevant. Si aici e o lectie de invatat – ca e bine sa ne dam voie sa evoluam si sa ne depasim propriile bariere mentale, sa tinem pasul cu lumea in continua schimbare. Eu personal nu am cont pe Tiktok si nu sunt activ pe Insta, desi mi-am facut cont acum ceva vreme, pt ca eram curios ce fac copiii mei pe acolo; Poate ca as face ceva bani in plus daca m-as promova mai mult, dar am niste limitari pe care deocamdata nu vreau sa le depasesc…
Call to action
Ce am inteles eu din filmul asta e ca nu trebuie sa joc nici un rol, nu tre sa fac frumos doar ca sa fiu cuiva anume pe plac. Este suficient sa cred in mine, sa fiu curajos, sa iau decizii si sa mi le asum, si sa fiu disciplinat si sa muncesc mult. Sa cred in instinctul meu, in ce imi spune inima, in ce simt eu ca e bine pt mine. Si gata, daca le fac pe astea cateva, succesul vine inevitabil.
Succes si inspiratie va doresc!